La pagaille sau cum risc eu sa fac un Craciun à la français

Toate erau puse la punct, pana la cel mai mic detaliu. Cadouri cumparate din timp, impartite pe categorii: pt mama, pt bunica, etc.; bagaje facute, multe bagaje, oameni dragi care imi declarau cu umor "trebuie sa ajungi, altfel nu o sa mai credem in Mos Craciun", la temerile mele privind starea vremii.

Ieri am fost ingrijorata cand am vazut ca s-a repornit ninsoarea, dar nu gandeam asa departe...parca nu putea sa mi se intample chiar mie...

Si iata ca s-a intamplat. De dimineata primesc mesaj cu "zborul dvs a fost anulat". Totusi, ma gandesc eu in capul meu de oltean "istet" ca trebuie sa ma duc la fata locului, sa incerc toate solutiile posibile. Si ma pornesc... La gara, alte intarzieri: de la 30 min se fac 2 ore; pentru inceput; apoi intarziere pe termen nelimitat datorita conditiilor meteo si a lipsei unui conductor( din astea parca nici pe acasa nu avem). Euh, dupa ce am inghetat destul de frig, am schimbat biletul si am reusit sa plec cu alt tren. Si am si reusit sa ajung inainte de urmatorul avion; care surpriza!!! a fost si el anulat.

Acolo, Turnul Babel, iadul pe pamant. Oameni care asteptau de zile; oameni nemultumiti, oameni frustrati si nerabdatori. M-am calmat singura, eu eram doar la inceputul rabdarii.

Intre timp am reusit sa aflu ce mi se propune ca alternativa: un zbor Paris-Bucuresti, duminica, deci dupa Craciun. Sau daca vreau inainte, un zbor Paris-Sofia, vineri( ce treaba o avea? reverific maine, ca natia asta se dezice repede de ce a spus in urma cu cateva minute, pe motiv de "malentendu").

Sunt curioasa daca capul meu de oltean ar alege, in caz de... sa se duca la Sofia ca sa salveze Craciunul. Oare e frumos un Craciun la Sofia?!

Acum ar fi trebuit sa fiu "là bas", insa sunt doar aici. Tot aici...Dezamagire...

Quand la mer monte...

Political Mother

Première pièce "longue durée" de Shechter où la musique se retrouve au-dessus de la mêlée des corps; les danseurs apparaissent et disparaissent de façon inattendue; les danses, essentiellement chorales, impulsives, projettent leurs élans, leurs troubles dans une architecture de faisceaux de lumières.
Travaillant sur l'idée d'une boucle musicale et chorégraphique, le chorégraphe développe un double mouvement et fusionne les flux sonores et les secousses des corps. Le groove musical initial est emprunté à l'une des chansons de Peter Gabriel. Il a été remixé, recomposé jusqu'à en effacer la trame grâce aux percussions et instruments à cordes d'un groupe de musiciens égyptiens sollicités pour enregistrer la musique et son chant d'origine.

L'écoute répétée des premiers enregistrements bruts a créé l'atmosphère de "fin du monde" qui a imprégné la troupe et influencé la chorégraphie. Sur scène, cet environnement sonore enregistré se superpose aux tambours et guitares électriques live.
Political Mother est une pièce époustouflante et contestataire qui, sans message ni discours, traite des conflits et des complexités de la coexistence et qui dénonce en quelque sorte toute forme d'embrigadement et d'asservissement.

L'insoutenable légèreté de l'être

Tovarasi, frumoasa e viata!

Intre 3-23 noiembrie, unul din cinematografele din oras a prezentat o sesiune de filme dedicate noului val cinematografic romanesc. Astfel, am putut (re)vedea:

- Povestiri din Epoca de Aur I si II( Cristian Mungiu, Ioana Uricaru, Hanno Hofer)
- Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii( Catalin Mitulescu)
- A fost sau n-a fost?( Corneliu Porumboiu)
- Moartea domnului Lazarescu( Cristi Puiu)

- Picnic( Adrian Sitaru)
- 4 luni, 3 saptamani, 2 zile( Cristian Mungiu)
- California dreamin'( Cristian Nemescu)

A fost impresionant de vazut salile pline, entuziasmul cinefilior si compatibilitatea cu umorul romanesc. Dupa declaratia lui Mungiu, ca cel mai bun public pentru filmele romanesti in strainatate este constituit de comunitatile de romani, reactia mea a fost sa ciulesc urechile sa vad daca "populatia ch'ti" venita la cinema, are ceva origini romanesti, insa numarul prea mare mi-a spulberat din prima neincrederea.

Astept sa vad pe 8 decembrie "Marti dupa Craciun"...


Contes de l'âge d'or Bande Annonce du film
envoyé par LE-PETIT-BULLETIN. - Court métrage, documentaire et bande annonce.

Amsterdam, chic & frig

Ca de fiecare data cand mi se face dor de duca, mi-am luat sacul la spinare si dusa am fost. Si am ajuns la Amsterdam. Nu se anunta vreme tocmai buna, insa ma gandeam ca daca vin de la Rijsel, sunt pregatita pentru toate. Da de unde, la Amsterdam am vazut mai rau; dar sa incep cu lucrurile bune.

Am luat pulsul orasului, m-am plimbat pe canale, am batut strazile si dupa plan si fara plan. Nu este neaparat un oras pentru pietoni, peste tot sunt piste pentru biciclete, biciclete si oameni care merg pe bicicleta; nimic mai impresionant, insa cand esti pe jos iti dau senzatia ca esti amenintat de atatea biciclete. Sunt atat de adaptati ca i-am vazut pedaland, vorbind la telefon si tinand umbrela in acelasi timp.

Am testat braseriile, peste care dai la orice colt de strada si berea buna si ieftina. Aici am baut pentru prima data Grolsch Kanon, cu "doar" 11,6% alcool. O sa o am in vedere pentru urmatoarea fiesta.

Restaurantele sunt cochete, am cinat intr-un restaurant italian care oferea trandafiri la masa si cate o sticla de vin( nu am acordat atentie daca s-a regasit totusi pe nota, la final) si unde imi era atat de foame ca atunci cand am vazut formularea "tagliateli ai funghi porcini" am uitat orice urma de italiana stiuta vreodata si m-am vazut cu o portie mare de tagliatele cu carne de porc, ca am comandat salivand; aveam sa constat ulterior ca m-am ales doar cu ciuperci( funghi), dealtfel delicioase.

Mergand pe strazi fara tinta, am dat si de un stabiliment dotat cu lampadarul rosu, cu doamne dezbracate si expuse in vitrina; m-am precipitat sa fac o poza, am fost apostrofata iar doamnele au tras storurile, insa pana la urma tot am reusit sa capurez ceva. As fi vrut sa aprofundez subiectul, insa compania in care eram nu era prea interesata de subiect. Cum nu am putut aprofunda nici partea cu "coffees shop and smokey", dar cine stie, data viitoare.

Lalele am vazut doar in Piata de flori, ca doar nu era sezonul sa vad pe toate drumurile, oamenii i-am gasit amabili cu turistii, preturile acceptabile, ba chiar mai ieftine decat aici.

Si cand ma gandeam eu cat de chic e Amsterdamul si ca mi-ar placea sa locuiesc in el( desi fusesem avertizata de o "amstellodamoise", pe care o cunoscusem la venire, ca vara lor tinuse o saptamana), a inceput prapadul.

Furtuna cu ploaie torentiala, zeci de umbrele distruse in cateva secunde, pe cativa zeci de metri. Si umbrela mea, teapana, cam pentru patru persoane, de care eram atat de mandra ca rezistase la atatea intemperii, si-a dat obstescul sfarsit.

Noroc ca eram aproape de Rijksmuseum si asa am putut sa ne punem la adapost si in acelasi timp sa profitam. Se pare ca e cel mai mare si mai important muzeu al tarii. Asa am putut admira picturile secolului de aur olandez, Rembrandt, al sau Rond de Noapte si nu numai.

Cand am iesit, ploua mai rau asa ca periplul prin Amsterdam s-a cam terminat aici.

Trebuie sa revin in aprilie-mai, pentru festivalul lalelelor si sa vizitez muzeul Heineken, care nu si-a mai gasit loc pe lista. Si partea de "coffee shop", care nu a putut fi aprofundata...

Could I leave you?!

Recital Felicity Palmer. In engleza, germana, rusa, franceza. Mi s-a lipit de suflet, a fost intr-adevar superb. Si am retinut poemul asta de Sondheim...

Leave you? Leave you?
How could I leave you?
How could I go it alone?
Could I wave the years away
With a quick goodbye?
How do you wipe tears away
When your eyes are dry?
Sweetheart, lover,
Could I recover,
Give up the joys I have known?
Not to fetch your pills again
Every day at five,
Not to give those dinners for ten
Elderly men
From the U.N.--
How could I survive?
Could I leave you
And your shelves of the World's Best Books
And the evenings of martyred looks,
Cryptic sighs,
Sullen glares from those injured eyes?
Leave the quips with a sting, jokes with a sneer,
Passionless lovemaking once a year?
Leave the lies ill-concealed
And the wounds never healed
And the games not worth winning
And-wait, I'm just beginning!
What, leave you, leave you,
How could I leave you?
What would I do on my own?
Putting thoughts of you aside
In the south of France,
Would I think of suicide?
Darling, shall we dance?
Could I live through the pain
On a terrace in Spain?
Would it pass? It would pass.
Could I bury my rage
With a boy half your age
In the grass? Bet your ass.
But I've done that already--or didn't you know, love?
Tell me, how could I leave when I left long ago, love?
Could I leave you?
No, the point is, could you leave me?
Well, I guess you could leave me the house,
Leave me the flat,
Leave me the Braques and Chagalls and all that.
You could leave me the stocks for sentiment's sake
And ninety percent of the money you make.
And the rugs
And the cooks--
Darling, you keep the drugs.
Angel, you keep the books,
Honey, I'll take the grand,
Sugar you keep the spinet
And all of our friends and--
Just wait a goddam minute!
Oh, leave you? Leave you?
How could I leave you?
Sweetheart, I have to confess:
Could I leave you?
Yes.
Will I leave you?
Will I leave you?
Guess!

Despre asteptari, entuziasm si alte daraveli

Desi mi-am fixat de multa vreme regula ca "ceea ce fac la un anumit moment este cel mai bine pentru momentul respectiv, chiar daca ulterior nu mi se mai pare la fel" nu contenesc sa ma mir de modificarile in timp pe care le sufera asteptarile si valorile mele.
Acum cativa ani, imi amintesc ca m-am dat peste cap, am traversat mari si tari, am gasit concediu acolo unde nu mai aveam ca sa ma deplasez sa vad un prieten drag, care venea in Europa doar o data pe an.
Anul asta, sunt la o aruncatura de bat, o ora de TGV mai bine zis, de Paris si totusi nu am chef sa ma deplasez sa bem o cafea la Champs de Mars. Pun totul pe seama saptamanii incarcate, a vremii ploioase si a nu mai stiu eu ce motiv absurd.

Asta nu ma impiedica sa nu ma intreb unde s-a dus entuziasmul meu, cel care ma facea sa fac atatea sacrificii, doar pentru o idee care imi anima spiritul un moment?! De unde vine delasarea asta?!
O fi entuziasmul fratele suferintei, cum zicea Musset, insa in acelasi timp lipsa entuziasmului este moartea spiritului si parca nu as vrea sa il pierd de tot.


Vama Veche - Nu am chef azi


Asculta mai multe audio diverse

Parcul MOSAÏC

Creat in 2004, pentru evenimentul Lille - capitala culturala europeana, parcul ramane una din atractiile zonei.

Pe langa faptul ca e un loc al expozitiilor, un amestec de opere de arta, de flori si animale rare, MOSAÏC povesteste si istoria locurilor, a oamenilor veniti de departe si care s-au instalat aici pentru a fonda o familie. De aici ideea de a crea cate o gradina tematica, in interiorul parcului, pentru a aduce omagiu acestor emigranti, opera de arta colectiva care povesteste o istorie.

Astfel:

- "gradina cu smochini", inspirata de amintirile comunitatii tunisiene, marocane si algeriene, ofera o plimbare plina de culorare si miros printre vegetatia specifica zonei:

- "insula Africa Mama", calatorie in tara cuvantului, a orgilor de bambus si a papagalilor vorbitori;

-" terasele Mediteranei", omagiu adus comunitatilor de italieni si spanioli din zona;

- "gradina tesuta", peisaj polonez, populat de culoare, omagiu adus Europei Centrale si care aminteste pe ici pe colo de gradinile noastre, cu daliile carnoase si gastele frizate;

- gasim pana si " gradina dragonului", semn ca nici populatia asiatica nu e de neglijat in zona, ca sa nu mai vorbim de

- "Rain garden" ca doar l'outre-Manche este la o aruncatura de bat.

Pentru iunie 2011 parcul isi propune sa adauge acestor gradini tematice, altele, dedicate emigrantilor din S-E Europei( greci, bulgari si turci). Dar de romani de ce nu vorbeste nimeni? Noi de ce sa nu avem o gradina tematica in interiorul parcului? Ma gandesc serios sa ii contactez...

21 de ani...

...fara el. Parca au fost secunde. Si in acelasi timp s-au scurs asa greu! Timpul petrecut impreuna a fost mult mai scurt decat cel petrecut fara el, asa ca si aminitirile, oricat de puternice au fost, te fac sa te intrebi cateodata daca au fost reale. Imi amintesc ca eram mandra sa mergem impreuna de mana la biblioteca. Cand nu stiam sa citesc, imprumutam carti pe fisa lui; apoi de cum am invatat, aveam fisa mea proprie. Si fiindca eram mai mare si mai baietoasa, umblam peste tot impreuna. Apoi a plecat. Aveam doar 9 ani si a fost greu. Mai ales pentru temele la matematica-credeam atunci- apoi din ce in ce pentru mai multe lucruri. Mai iarziu am inceput sa inventez "scuze" pt ca a plecat fara sa ma "anunte", zicandu-mi ca atunci cand traiesti fiecare secunda cu pasiune, te consuma repede, ca asta era de fapt moartea.

E ciudat sa te gandesti la o persoana si sa nu poti sa o vezi imbatranind, e ciudat ca tu sa cresti, sa devii adult si tatal tau sa ramana tot de varsta ta.

Am parcurs un drum lung de la copilul interiorizat, care nu putea sa vorbeasca despre asta fara sa planga, pana la a posta pe un blog. Ce urmeaza? uitarea?!

Ma liberté

"Sur les différentes lignes messagères
De mes pensées voyageant au-delà de la lumière,
Lorsque l'aurore dans ses aléas me fait de l'oeil
Par un courant de pensée, de ces mots, au seuil,
Je mouille l'encre avec toi.

Lorsque ma main effleure l'échine de la nuit
Sous un ciel montrant doucement son arrière
Dans toutes les voyelles, je viens insuffler dans ces écrits
Et en transmettre toutes ces lettres en avant première,
Je mouille l'encre avec toi.

Je tourbillonne comme un avion de papier
Afin que l'encre berçant mon encrier
Efface la ligne d'ombre sur mes paupières
Et dépose dans cette émotion tous ces vers,
Je mouille l'encre avec toi.

Glissant dans la vague d'une pensée,
Je ferme les yeux sur cette page née,
J'ouvre mon âme tel un écrin de soi
Où repose mon coeur, jetant à la mer une ancre
Et je mouille l'encre avec toi.

Par ces mots réels silençant
Ce que mon coeur pressent,
Je suis née de cette infinie pensée
Que je nomme douceur
Tandis que je mouille l'encre avec ardeur "!

Fericirea sta in lucruri simple

Un week-end la mare. Nimic mai nebunesc ca idee, in ciuda ploii mocanesti care cadea si care era anuntata si pentru zilele urmatoare. Insa aveam nevoie de o iesire, de aer, de curatarea sufletului.

Si am ales un coltisor de la Marea Nordului, Blankenberge.

Definitia perfectiunii: ploaia pe fondul unei mari agitate si a unui cer amenintator, ca in picturile flamande; un restaurant care servea dupa 1 noaptea, complet gol, ca si cand ne astepta; un foc de lemne alaturi, in semineu, cu o caldura invaluitoare, vinul bun si mancarea delicioasa si Jean Ferrat pe fundal. Si iar ploaia...

"Pouvoir encore regarder

Pouvoir encore écouter

Et surtout pouvoir chanter

Que c'est beau, c'est beau la vie!"

Mihaela Runceanu - Fericirea are chipul tau

Bucurestiul meu iubit...

...se pare ca mi-a fost foarte greu sa imi revin din farmecul Bucurestiului dupa saptamana petrecuta acasa. Asta face ca a trecut aprope o luna si tot nu mi-am facut ordine in amintiri.

O nunta superba( a viitorilor nasi), cu miri iubitori si increzatori( ca toti mirii, cred), o multime de prieteni si fosti colegi, sedinta foto la palatul Stirbei, cununia religioasa la biserica Sf Nicolae Tabacu, preoti cu har, petrecerea la Phoenicia Grand Hotel, atmosfera de vis, nici o picatura de alcool ca am fost desemnata sofer pt dimineata...

Apoi dupa nunta alergatura la Drobeta sa imi vizitez familia, intors a doua zi, plecat pe Tranfagarasan, intors, iesit in fiecare seara ca sa reusesc sa vad pe toata lumea, indurat caldura gen 30 grade trecute, stat in trafic, facut mai mult de 1 ora din Berceni pana in Militari( intr-o vineri dupa amiaza), fete triste, posomorate, bosumflate dar si oameni dragi, pentru care merita sa induri orice. Nu e asta scopul?!...

Braderie de Lille

Asa cum ma asteptam, am avut ocazia, in anul de gratie 2010 sa iau parte la faimoasa, nemaiauzita, nemaintalnita... braderie de Lille.

Anul trecut, am plecat exact inainte, mai aveam cate ceva de reglat la Bucuresti si daca tot nu stiam ce pierd, nici nu am suferit.

Insa anul asta mi-am pus tot entuziasmul la bataie si am plecat la vanatoare de chilipiruri. Erau asteptati vreo 3 milioane de oameni; nu cred sa fi fost chiar atatia, desi la un moment dat aveam o dilema: sunt mai multi oameni decat scoicile( moules) consumate sau au fost mai multe scoici consumate decat oamenii prezenti?! Enfin...

Partea buna: orasul capata o animatie care de altfel ii lipseste cu desavarsire, in restul timpului. Gasesti locuri cochete, in care iti clatesti ochiul, cu obiecte care mai de care mai antice si de demult si mai gasesti intradevar si chilipiruri( pentru mine, la capitolul asta ar fi un covor, un tablou - inca stau prost la capitolul decoratii; ah si mi-am luat pantofi pentru mariajul de saptamana viitoare, de la Bucuresti; m-am lacomit la doua perechi inca, daca tot faceau reduceri si magazinele de fite si acum am o dilema: pe care sa ii port?) Un alt punct pozitiv - vremea. A fost continuu, timp de 2 zile, soare, fara pic de nor sau ploaie, mai ca ma intrebam daca nu visez.

Partea proasta: orasul se transforma intr-o veritabila groapa de gunoi. Credeam ca numai la "noi ai nostri" se poate intampla asta, dupa vreun concert in Piata Constitutiei dar iata ca se poarta si la case mai mari. Si ar mai fi atmosfera aia de piata ieftina si de prost gust, creata in unele locuri de marfa made in R.P.C. sau de cosmeticalele asa zis de marca, de care ma indoiesc ca ar fi fost toate in termen( dubito ergo cogito).

In sfarsit, pentru toate gusturile si toate buzunarele!

Bineinteles ca nu m-am abtinut sa nu ma delectez si eu cu o portie de moules-frites( asta ca tot am aflat ca incep sa stau prost la capitolul colesterol, dupa un an in Franta), udate de un Hoegaarden si parole d'honeur ca au fost mai bune ca Chez Philippe( pour les connaisseurs).

Va urma: la anul, daca voi mai fi pe aici!

Le bruit des glaçons

Cum sunt mare "consumatoare" de filme, de vreun an profit de avantajele oferite de abonamentul UGC illimité, care pe langa usilile cinematografelor UGC, mi le mai deschide si pe cele ale altor cinematografe afiliate din oras.
Bineinteles ca aseara am profitat sa vad premiera la "Le bruit des glaçons", atrasa fiind de subiect.
Filmul este istoria unui om care primeste vizita propriului cancer. Scriitor parasit de inspiratie, sotie si copil, s-a retras intr-o casa la tara unde isi tine de urat zilnic cu cateva sticle de vin alb si avand ca singura companie pe devotata sa guvernanta, atinsa si ea de un cancer, tot alegoric. Asa aflam ca exista cancere pentru patroni si cancere pentru angajati( de parca nu stiam!)

Dialogurile dintre Dujardin si Dupontel sunt delicioase insa subiectul ramane delicat, exploziv, chiar daca se incearca redarea imaginii unu cancer convivial, care iti vine in vizita ca un vechi prieten care are de gand sa se aseze la tine pana la sfarsitul zilelor.

Se iese de la film, in orice caz, cu un sentiment interesant: deruta, apasare si melancolie in acelasi timp, un umor amar care doare...

Sfarsit de vacanta...

De cateva zile ma incearca o nostalgie ciudata, senzatie cunoscuta de pe vremea cand copil fiind, se sfarseau vacantele.

Desi am revenit de cateva zile, cu un "bagaj" de vreo 1700 foto, nu am gasit ragazul necesar sa aleg cateva si sa le public.

Mi-a placut la Rochelle, nu din prima clipa, caci obisnuita cu arhitectura nordica, un pic mai colorata, albul cladirilor mi-a dat pentru inceput imaginea unui oras dupa ce a traversat o epidemie de ciuma. Stiu, e ciudat, dar daca asta a fost senzatia trezita, ce sa fac?! Mai ales ca am locuit in orasul vechi, aproape de piata.

Apoi am descoperit insulele, Ile d'Aix, Ile d'Oléron et Ile de Ré si m-am indragostit subit. Ba chiar mi-am adaugat un nou obiectiv de bifat pe lista, sa imi iau o casa pe Ile d'Aix ;;;)))

Cutreierand insulele mai la pas, mai pe bicicleta, am gasit locuri de plaja extraordinare, dupa ce fusesem putin deceptionata de la Plage des Minimes.

Treptat, am inceput sa indragesc si la Rochelle, cu agitatia sa nocturna din jurul portului, cu turnurile sale si falezele numai bune de batut la pas pana la ore tarzii din noapte.

Ajunsa inapoi pe meleaguri nordice si regasind clima minunata si ploile zilnice, toate amintirile despre vacanta plina de soare si despre ocean, si-au dublat subit potentialul.

Cum e deja tarziu, ma grabesc sa plec sa dorm, tinand cont de de maine/azi reiau "travaliul".

Mai ramane gandul la saptamana din septembrie pe care o s-o petrec la Bucuresti; dar asta va fi o alta vacanta...

Caut loc de rugaciune...

Tonus de zilele mari, ca doar maine plec in vacanta, cateva raze de soare la orizont, zi scurta, ca deh, sunt fonctionar... Si ma gandesc sa imi incarc si eu bateriile de spiritualitate inainte de a pleca la drum si ma decid sa merg la biserica.

Ca de obicei, aleg Sacré Coeur, locul meu preferat, poate pt ca seamana cu Sacré Coeur din Paris si imi trezeste oaresce amintiri, poate pt ca imi ofera o anumita liniste, nu stiu de ce.
Intru ca omul si ma gandesc sa ma asez intr-un colt sa imi spun rugaciunea; de cum intru, zaresc o persoana care fuma, mai spre centru. Mi s-a parut dubios si am ezitat sa inaintez, asa ca m-am oprit sfioasa pe un loc mai de la intrare. Dupa cateva minute, cum eram eu cufundata in meditatia mea "transcedentala" aud niste scaune trantite si dubiosul alergand spre mine si scotand niste sunete de filme horror. Am inghetat, simteam rece pe sira spinarii dar in acelasi timp un glas imi soptea: "Fugi!" Si am fugit! Nu stiu cum am ajuns in strada, nu stiu cat mi-a trebuit sa imi revin dar stiu ca e cea mai neplacuta experienta pe care am trait-o de cand sunt aici.
Si ca sa actionez si eu in conses cu constiinta civica frantuzeasca, ajunsa acasa pun mana pe telefon si sun la biserica, la mai marii care o conduc, sa semnalez incidentul. Raspunsul: "Bah oui, bah oui, on a déjà eu des incidents comme ça".
Quoi dire d'autre? Sa fiti voi fericiti cu biserica voastra, ca nu mai mai vedeti pe acolo!

PS: E stabilit, maine( mai sigur azi, ca e trecut de miezul noptii), plec in vacanta. Destinatia: La Rochelle!!!

renverser le sens

Quand le silence est d'or parce qu'il est partagé, quand les paroles deviennent émotions, dans un imaginaire commun...

Bons baisers...d'Ostende

...d'Ostende, nu de Bruges. La Bruges am ajuns prin mai si mi-a placut mult. De data asta aveam nevoie de mare si de soare. Si am ajuns la Ostende.

Mi-a placut si nu prea, cam mult beton( am citit ca in asta sta farmecul si specificul statiunii); constructiile ajung pana aproape de plaja; iar apa de mare un pic prea rece pentru gustul meu.

Nu m-am putut opri sa nu ma gandesc la "marea noastra", ce nisip minunat avem si ce apa calda si albastra si curata( am putea avea). Asta e, fiecare cu potentialul sau, exploatat sau mai putin exploatat!

Orasul e cochet, mi-a placut gara iar punctul forte e tramvaiul care traverseaza toata coasta, de la frontiera franceza pana la cea cu Olanda.

Caldura mare, monser!

Sunt surprinsa dar in acelasi timp imi face placere sa constat ca s-a instalat in sfarsit vara si in Nord. Imi amintesc frigurile indurate din decembrie, de cand am poposit pe aceste meleaguri si pana mai prin martie cand imi inghetau obrajii seara, cand ma intorceam acasa.
Acum e cald( pentru cat timp?) si incerc sa profit de orice moment liber pentru a imortaliza fiecare coltisor intr-o alta lumina decat cea data des "nuages épars et de la pluie".