jeudi 31 mars 2011

Israel Galvan, El Final de este estado de cosas, redux

Le flamenco (cante flamenco) est un art créé par le peuple gitan et andalou dans les années 1930, sur la base d’un folklore populaire issu des diverses cultures qui s’épanouirent au long des siècles en Espagne. À l’origine, le flamenco consistait en un simple chant (cante). Puis, sont apparus les claquements des mains (palmas), la danse (el baile) et la guitare (toque). À cette définition basique extraite de l’encyclopédie en ligne wikipédia, il manque au moins une phrase que l’on pourrait formuler ainsi : « Puis apparut Israel Galván et la danse flamenca entra de plain-pied dans le 21e siècle ».

Le danseur sévillan ne rénove pas le genre, il le refonde. Époustouflant de rigueur et d’aplomb technique, il nourrit son art de multiples énergies – en homme curieux de tout – de la tarentelle au butô en passant par le rock ou le cinéma de Coppola et son Apocalypse Now Redux auquel il adresse un clin d’oeil avec ce spectacle.

El Final de este estado de cosas, redux donne corps à l’Apocalypse de Jean et sa liturgie emprunte de toute la violence du monde. Chacun de ses mouvements semble correspondre à l’interprétation d’un verset, d’une phrase, de ce grand texte hanté par les destructions à venir. Seul au milieu d’une scène encadrée par trois ensembles de musiciens, Israel Galván se déplace, martèle le sol et ses pas font trembler la terre avec des déflagrations d’une puissance rarement atteinte. Profil aiguisé à l’extrême, élans tauromachiques, électrochocs gestuels, il danse « au-dessus du risque », selon sa propre formule. Comme s’il n’était pas de ce monde.

lundi 28 mars 2011

Dor de tara

Am citit acum ceva timp pe un site( garbo.ro) doua poezii are unui baietel de aproape 6 ani, care locuieste in prezent la Angers.

Una dintre ele:

"Mi-e dor de Romania/ Mi-e dor de tara mea,/ In Franta este ploaie,/ Urat si vreme rea./ Mi-e dor de trandafirii/ Udati cu mana mea,/ De tata si de Boghea,/ De prietenii mei dragi./ Acusi eu vin in tara,/ Mi-e tare dor de voi,/ In asta-primavara/ Voi scrie despre noi./ Sa ma asteptati cu drag,/ Prietenii mei buni,/ In Franta nu am pe nimeni/ Strainu-i tot strain./"


Miscator! Si mai ales precoce!! Dar ce sa mai zic de copilasul din clipul ce urmeaza?!( fara nici o legatura directa cu dorul de tara insa in legatura cu inocenta specifica varstei)

.

jeudi 24 mars 2011

Dominus regnavit

Concert de muzica baroca in seara asta la Opera din Lille: "Rameau & Mondonville, grands motets". Superb, sacru, cuvintele sunt de prisos.


mercredi 23 mars 2011

La Divan















Am ajuns la Divan in februarie, sa sarbatorim ceva. Dupa un frig de crapau pietrele, venise o saptamana cu moina, cand zapada se dezgheta si facea ca strazile Bucurestilor sa semene cu cele din mahalaua de altadata; mai ales cele din centrul vechi, permanent in constructie, ca deh, unde putea sa fie restaurantul daca nu pe Strada Franceza?!
Mi-a placut mancarea, am gustat din plin atmosfera autentica, narghilelele si mai ales dansul "cadanei" care daca avea destul vino-incoace ca sa atraga privirea mea, imi inchipui ce a fost pe capul barbatilor din grupul nostru!
Mi-a placut atat de mult, incat in visele/cosmarele mele din ultimul timp, cand ma gasesc alergand pe strazi desfundate de mahala din vechime, spre o lumina doar banuita, care se dovedeste pana la urma a fi Place Vendôme cu a sa coloana, apare ca un laitmotiv si Divanul, plasat acolo in piata, ca prin minune, o viziune a mintii mele ratacite, care impleteste visul cu realitatea, rezultand o amestecaura de Occident si Orient care ma urmareste si ma va urmari probabil toata viata.
Mergeti la Divan, ca merita! Macar si numai pentru a visa ca mine...

mercredi 16 mars 2011

Emmanuelle Béart


Cum bunele obiceiuri trebuie cultivate, am reinceput sa merg la avanpremiere.
Iar marti, la Lille, a fost "Ma compagne de nuit" in prezenta actritei Emmanuelle Béart si a realizatoarei Isabelle Brocart, aflata la primul film si careia celebra actrita i-a dat girul sau, prin acceptarea acestui rol.

Béart joaca rolul unei arhitecte, Julia, atinsa de cancer in faza terminala si care nesuportand sa vada durearea familiei, o angajeaza pe Marine( Hafsia Herzi), o necunoscuta, pe care o intalneste din intamplare la spital, pentru a-i fi alaturi si a o sprijini in suferinta ultimelor clipe. Inutil de spus ca intre cele doua femei, in aparenta atat de diferite, una cu o viata sociala reusita si alta complet antisociala, se innoada o legatura puternica.

Realizatoarea a ales sa arate suferinta Juliei cu pudoare si nu neaparat prin torente de lacrimi, pentru ca personajul principal, desi foarte bolnav, simte inca nevoia sa rada, sa iubeasca...sa mai traiasca...

La intalnirea de dupa film, Béart a declarat ca pentru a putea intrupa personajul, a trebuit sa slabeasca 10 kg, si-a ras parul si a cautat sa cunoasca pacientii unui centru de ingrijiri paliative, aflati in ultimul stadiu de boala. Iar pentru a nu iesi din rol, cauta sa mearga, pe perioada filmarilor, si in viata de zi cu zi la fel ca in film, astfel incat oamenii au inceput sa creada ca e de-e dreptul bolnava.

Astfel Béart a reusit sa faca un rol un pic altfel de ce ne-a obisnuit pe parcursul carierei sale. Un film pe care il recomand, de vazut si revazut.

Si daca in ultimul timp m-am obisnuit cu asemenea intalniri live: Guillaume Canet et Marion Cotillard, Nathalie Baye si Audrey Tautou, Jean Dujardin, Catherine Deneuve, pot spune totusi ca Emmanuelle Béart ramane o prezenta, de savurat!

dimanche 13 mars 2011

Revolta intr-un pahar cu apa

Se mai trezeste cate unul, din canapeaua lui molcuta din salon, stand in fata unui televizor cat jumatate din ecranul de cinema, sa faca cate o constatare savanta, de genul "ca si tarile astea arabe mai bine isi vedeau de treaba si traiau in continuare sub dictatorii lor, decat sa cada in anarhie si sa moara cu miile" sau cu alte cuvinte "Miex vaut un mal connu qu'un bien à connaître".

Si asa ma apuca cate o furie oarba pentru ca nu inteleg cum cineva care s-a nascut si a trait intr-o tara democratica, care are cultura revoltei in sange, poate sa isi puna asemenea intrebari...

Cum poti sa ai o atitudine condescendenta si atata dispret, din varful muntelui unde te-a cocotat suficienta unui trai bun si lipsa grijei pentru ziua de maine, pentru nenorocitii de la poalele muntelui, care poate ca nu vor ajunge niciodata la nivelul tau, dar care macar nutresc speranta ca pot incerca sa escaladeze si ca poate...cine stie...pe sistemul bolovanului lui Sisif, isi imagineaza naiv ca acesta se va opri vreodata din rostogolul sau.

Si pentru ca incerc sa fiu toleranta, mai dau o sansa interlocutorului, si dupa principiul Dialogurilor lui Platon, ma trezesc dand exemplul Romaniei si intreband ca daca dupa logica asta si noi ar fi trebuit sa ne multumim sa traim in continuare in comunism( ignorand ca, fie ca voiam noi sau nu, sistemul se naruia), in loc sa ne aruncam in bratele unui capitalism si a unei Europe unite care nu prea ne voia.
Insa cand primesc un raspuns care vine sa intareasca afirmatia mea, facuta doar pentru a demonta o logica falsa, imi dau seama ca nu o sa fiu niciodata cu adevarat toleranta, desi incerc sa ma educ de o buna duzina de ani in acest sens si ca o sa mai curga multa apa pe garla pana voi putea si eu sa accept ca oamenii sunt diferiti sub soare, nu numai dupa culoare insa si dupa capacitatea lor de a pricepe lucrurile. Si ca poate pana la urma, limitele sunt numai ale mele.
Iar intre timp ma adaptez( si tac, strunindu-mi furiile), ca doar eu am venit la ei sa "cer pamant si apa"...

mardi 8 mars 2011

Il y a un temps pour tout

"1- Il y a un temps pour tout, un temps pour toute chose sous les cieux:
2- Un temps pour naître, et un temps pour mourir; un temps pour planter, et un temps pour arracher ce qui a été planté;
3- Un temps pour tuer, et un temps pour guérir; un temps pour abattre, et un temps pour bâtir;
4) Un temps pour pleurer, et un temps pour rire; un temps pour se lamenter, et un temps pour danser;
5- Un temps pour lancer des pierres, et un temps pour ramasser des pierres; un temps pour embrasser, et un temps pour s'éloigner des embrassements;
6- Un temps pour chercher, et un temps pour perdre; un temps pour garder, et un temps pour jeter;
7- Un temps pour déchirer, et un temps pour coudre; un temps pour se taire, et un temps pour parler;
8- Un temps pour aimer, et un temps pour haÏr; un temps pour la guerre, et un temps pour la paix..."

Ecclésiaste 3 : 1 - 8

lundi 7 mars 2011

Scurt moment de nebunie



Ati simtit vreodata nevoia sa aruncati un pahar cu apa/altceva in capul cuiva? Faceti-o, nici nu stiti ce pierdeti! Imaginea aia din filme e departe de adrenalina declansata in realitate si de nivelul de serotonina de dupa.
Eu am incercat senzatiile astea azi si mai ca imi pare rau ca nu am avut atata timp si/prezenta de spirit incat sa imortalizez momentul. In orice caz imi va ramane in amintire...probabil si in a celor care erau in jurul meu...
Maine imi reiau activitatea de fata serioasa. Promit.