Affichage des articles dont le libellé est Lille. Afficher tous les articles
Affichage des articles dont le libellé est Lille. Afficher tous les articles

jeudi 31 mars 2011

Israel Galvan, El Final de este estado de cosas, redux

Le flamenco (cante flamenco) est un art créé par le peuple gitan et andalou dans les années 1930, sur la base d’un folklore populaire issu des diverses cultures qui s’épanouirent au long des siècles en Espagne. À l’origine, le flamenco consistait en un simple chant (cante). Puis, sont apparus les claquements des mains (palmas), la danse (el baile) et la guitare (toque). À cette définition basique extraite de l’encyclopédie en ligne wikipédia, il manque au moins une phrase que l’on pourrait formuler ainsi : « Puis apparut Israel Galván et la danse flamenca entra de plain-pied dans le 21e siècle ».

Le danseur sévillan ne rénove pas le genre, il le refonde. Époustouflant de rigueur et d’aplomb technique, il nourrit son art de multiples énergies – en homme curieux de tout – de la tarentelle au butô en passant par le rock ou le cinéma de Coppola et son Apocalypse Now Redux auquel il adresse un clin d’oeil avec ce spectacle.

El Final de este estado de cosas, redux donne corps à l’Apocalypse de Jean et sa liturgie emprunte de toute la violence du monde. Chacun de ses mouvements semble correspondre à l’interprétation d’un verset, d’une phrase, de ce grand texte hanté par les destructions à venir. Seul au milieu d’une scène encadrée par trois ensembles de musiciens, Israel Galván se déplace, martèle le sol et ses pas font trembler la terre avec des déflagrations d’une puissance rarement atteinte. Profil aiguisé à l’extrême, élans tauromachiques, électrochocs gestuels, il danse « au-dessus du risque », selon sa propre formule. Comme s’il n’était pas de ce monde.

samedi 19 février 2011

Va, vis et reviens

A trecut ceva vreme, deja mai mult de o luna...chiar doua... dar in Romania lucrurile se intampla cu o alta intensitate si la o alta scala. Parca timpul trece mai repede...si se munceste mai mult( sunt convinsa de asta).
Am aranjat in asa fel ca in ianuarie ca sa ma pot ocupa de un proiect in cadrul firmei in care activam inainte de a pleca din tara. Nimic mai frumos decat intoarcerea la origini...sau la sursa...
Ritmul nebunesc al zilelor care incep la 8 am si se sfarsesc la 19 pm... cafelele baute intr-un stil desantat pana simti ca iti pocnesc urechile... cultura organizationala din care am fost atatia ani parte si la care am pus umarul...
Si cate un suspin din cand in cand dupa viata tihnita din Franta... Care se uita repede, prinsa fiind in valtoarea evenimentelor...
Apoi de ceva vreme mi s-a implinit "pohta ce-am pohtit"; adica m-am intors inapoi la viata mea tihnita.
Oarecum bulversata de schimbarea de mediu si suspinand de data aceasta dupa caracteristicile noastre balcanice, dupa zgomotul, agitatia si efuziunea de sentimente pe care in ultima perioada le (re)adoptasem si care aici lipsesc cu desavarsire, in spiritul perfectionismului si snobismului frantuzesc.
"On n'est jamais si malheureux qu'on croit, ni si heureux qu'on avait espéré."
La mai mare!



Irrésistiblement - The Eccentric Opera
envoyé par bluesoram. - Regardez plus de clips, en HD !

vendredi 29 octobre 2010

Parcul MOSAÏC

















Creat in 2004, pentru evenimentul Lille - capitala culturala europeana, parcul ramane una din atractiile zonei.
Pe langa faptul ca e un loc al expozitiilor, un amestec de opere de arta, de flori si animale rare, MOSAÏC povesteste si istoria locurilor, a oamenilor veniti de departe si care s-au instalat aici pentru a fonda o familie. De aici ideea de a crea cate o gradina tematica, in interiorul parcului, pentru a aduce omagiu acestor emigranti, opera de arta colectiva care povesteste o istorie.
Astfel:
- "gradina cu smochini", inspirata de amintirile comunitatii tunisiene, marocane si algeriene, ofera o plimbare plina de culorare si miros printre vegetatia specifica zonei:
- "insula Africa Mama", calatorie in tara cuvantului, a orgilor de bambus si a papagalilor vorbitori;
-" terasele Mediteranei", omagiu adus comunitatilor de italieni si spanioli din zona;
- "gradina tesuta", peisaj polonez, populat de culoare, omagiu adus Europei Centrale si care aminteste pe ici pe colo de gradinile noastre, cu daliile carnoase si gastele frizate;
- gasim pana si " gradina dragonului", semn ca nici populatia asiatica nu e de neglijat in zona, ca sa nu mai vorbim de
- "Rain garden" ca doar l'outre-Manche este la o aruncatura de bat.
Pentru iunie 2011 parcul isi propune sa adauge acestor gradini tematice, altele, dedicate emigrantilor din S-E Europei( greci, bulgari si turci). Dar de romani de ce nu vorbeste nimeni? Noi de ce sa nu avem o gradina tematica in interiorul parcului? Ma gandesc serios sa ii contactez...


mercredi 8 septembre 2010

Braderie de Lille











Asa cum ma asteptam, am avut ocazia, in anul de gratie 2010 sa iau parte la faimoasa, nemaiauzita, nemaintalnita... braderie de Lille.
Anul trecut, am plecat exact inainte, mai aveam cate ceva de reglat la Bucuresti si daca tot nu stiam ce pierd, nici nu am suferit.
Insa anul asta mi-am pus tot entuziasmul la bataie si am plecat la vanatoare de chilipiruri. Erau asteptati vreo 3 milioane de oameni; nu cred sa fi fost chiar atatia, desi la un moment dat aveam o dilema: sunt mai multi oameni decat scoicile( moules) consumate sau au fost mai multe scoici consumate decat oamenii prezenti?! Enfin...
Partea buna: orasul capata o animatie care de altfel ii lipseste cu desavarsire, in restul timpului. Gasesti locuri cochete, in care iti clatesti ochiul, cu obiecte care mai de care mai antice si de demult si mai gasesti intradevar si chilipiruri( pentru mine, la capitolul asta ar fi un covor, un tablou - inca stau prost la capitolul decoratii; ah si mi-am luat pantofi pentru mariajul de saptamana viitoare, de la Bucuresti; m-am lacomit la doua perechi inca, daca tot faceau reduceri si magazinele de fite si acum am o dilema: pe care sa ii port?) Un alt punct pozitiv - vremea. A fost continuu, timp de 2 zile, soare, fara pic de nor sau ploaie, mai ca ma intrebam daca nu visez.
Partea proasta: orasul se transforma intr-o veritabila groapa de gunoi. Credeam ca numai la "noi ai nostri" se poate intampla asta, dupa vreun concert in Piata Constitutiei dar iata ca se poarta si la case mai mari. Si ar mai fi atmosfera aia de piata ieftina si de prost gust, creata in unele locuri de marfa made in R.P.C. sau de cosmeticalele asa zis de marca, de care ma indoiesc ca ar fi fost toate in termen( dubito ergo cogito).
In sfarsit, pentru toate gusturile si toate buzunarele!
Bineinteles ca nu m-am abtinut sa nu ma delectez si eu cu o portie de moules-frites( asta ca tot am aflat ca incep sa stau prost la capitolul colesterol, dupa un an in Franta), udate de un Hoegaarden si parole d'honeur ca au fost mai bune ca Chez Philippe( pour les connaisseurs).

Va urma: la anul, daca voi mai fi pe aici!