Cum sunt mare "consumatoare" de filme, de vreun an profit de avantajele oferite de abonamentul UGC illimité, care pe langa usilile cinematografelor UGC, mi le mai deschide si pe cele ale altor cinematografe afiliate din oras.
Bineinteles ca aseara am profitat sa vad premiera la "Le bruit des glaçons", atrasa fiind de subiect.
Filmul este istoria unui om care primeste vizita propriului cancer. Scriitor parasit de inspiratie, sotie si copil, s-a retras intr-o casa la tara unde isi tine de urat zilnic cu cateva sticle de vin alb si avand ca singura companie pe devotata sa guvernanta, atinsa si ea de un cancer, tot alegoric. Asa aflam ca exista cancere pentru patroni si cancere pentru angajati( de parca nu stiam!)
Dialogurile dintre Dujardin si Dupontel sunt delicioase insa subiectul ramane delicat, exploziv, chiar daca se incearca redarea imaginii unu cancer convivial, care iti vine in vizita ca un vechi prieten care are de gand sa se aseze la tine pana la sfarsitul zilelor.
Se iese de la film, in orice caz, cu un sentiment interesant: deruta, apasare si melancolie in acelasi timp, un umor amar care doare...
Am ramas foarte surprins: o buna prietena de-a noastra de aici a avut cancer. Ei bine, în familia lor episodul asta a fost chiar convivial. Conventia pe care si-au (ne-au) impus-o a fost ca subiectul sa fie tratat cu o permanenta si dura bataie de joc. Si s-a facut sanatoasa si face mese, se distreaza, mâine pleaca la Neptun la talazo, traieste si o face din plin! Dupa atâta amar de ani petrecuti aici sunt putine lucruri care-mi mai plac la nebunie la francezi, dar asta-i unul dintre ele. Si Dujardin al doilea...
RépondreSupprimerS-mi mai place într-adevar zgomotul cuburilor de gheata într-un pahar... stiu ce urmeaza peste!
Cum sunt mai noua intr-ale blogeritului, abia acum am descoperit comentariul care trebuia moderat si publicat. Referitor la subiect, as fi fost de acord ca totul tine de atitudine, pana azi dimineata,cand am primit vestea ca varul prietenului meu a murit de cancer( fusese diagnosticat la sfarsitul lunii iulie si abia implinise 23 ani).In 2003,in ziua de Paste,fratele lui a murit tot de cancer. Unde e greseala aici? Unde e timpul de care ai nevoie ca sa iti construiesti o atitudine? Incurcate sunt caile Domnului!!!...
RépondreSupprimer