Bucurestiul meu iubit...

...se pare ca mi-a fost foarte greu sa imi revin din farmecul Bucurestiului dupa saptamana petrecuta acasa. Asta face ca a trecut aprope o luna si tot nu mi-am facut ordine in amintiri.

O nunta superba( a viitorilor nasi), cu miri iubitori si increzatori( ca toti mirii, cred), o multime de prieteni si fosti colegi, sedinta foto la palatul Stirbei, cununia religioasa la biserica Sf Nicolae Tabacu, preoti cu har, petrecerea la Phoenicia Grand Hotel, atmosfera de vis, nici o picatura de alcool ca am fost desemnata sofer pt dimineata...

Apoi dupa nunta alergatura la Drobeta sa imi vizitez familia, intors a doua zi, plecat pe Tranfagarasan, intors, iesit in fiecare seara ca sa reusesc sa vad pe toata lumea, indurat caldura gen 30 grade trecute, stat in trafic, facut mai mult de 1 ora din Berceni pana in Militari( intr-o vineri dupa amiaza), fete triste, posomorate, bosumflate dar si oameni dragi, pentru care merita sa induri orice. Nu e asta scopul?!...

Braderie de Lille

Asa cum ma asteptam, am avut ocazia, in anul de gratie 2010 sa iau parte la faimoasa, nemaiauzita, nemaintalnita... braderie de Lille.

Anul trecut, am plecat exact inainte, mai aveam cate ceva de reglat la Bucuresti si daca tot nu stiam ce pierd, nici nu am suferit.

Insa anul asta mi-am pus tot entuziasmul la bataie si am plecat la vanatoare de chilipiruri. Erau asteptati vreo 3 milioane de oameni; nu cred sa fi fost chiar atatia, desi la un moment dat aveam o dilema: sunt mai multi oameni decat scoicile( moules) consumate sau au fost mai multe scoici consumate decat oamenii prezenti?! Enfin...

Partea buna: orasul capata o animatie care de altfel ii lipseste cu desavarsire, in restul timpului. Gasesti locuri cochete, in care iti clatesti ochiul, cu obiecte care mai de care mai antice si de demult si mai gasesti intradevar si chilipiruri( pentru mine, la capitolul asta ar fi un covor, un tablou - inca stau prost la capitolul decoratii; ah si mi-am luat pantofi pentru mariajul de saptamana viitoare, de la Bucuresti; m-am lacomit la doua perechi inca, daca tot faceau reduceri si magazinele de fite si acum am o dilema: pe care sa ii port?) Un alt punct pozitiv - vremea. A fost continuu, timp de 2 zile, soare, fara pic de nor sau ploaie, mai ca ma intrebam daca nu visez.

Partea proasta: orasul se transforma intr-o veritabila groapa de gunoi. Credeam ca numai la "noi ai nostri" se poate intampla asta, dupa vreun concert in Piata Constitutiei dar iata ca se poarta si la case mai mari. Si ar mai fi atmosfera aia de piata ieftina si de prost gust, creata in unele locuri de marfa made in R.P.C. sau de cosmeticalele asa zis de marca, de care ma indoiesc ca ar fi fost toate in termen( dubito ergo cogito).

In sfarsit, pentru toate gusturile si toate buzunarele!

Bineinteles ca nu m-am abtinut sa nu ma delectez si eu cu o portie de moules-frites( asta ca tot am aflat ca incep sa stau prost la capitolul colesterol, dupa un an in Franta), udate de un Hoegaarden si parole d'honeur ca au fost mai bune ca Chez Philippe( pour les connaisseurs).

Va urma: la anul, daca voi mai fi pe aici!

Le bruit des glaçons

Cum sunt mare "consumatoare" de filme, de vreun an profit de avantajele oferite de abonamentul UGC illimité, care pe langa usilile cinematografelor UGC, mi le mai deschide si pe cele ale altor cinematografe afiliate din oras.
Bineinteles ca aseara am profitat sa vad premiera la "Le bruit des glaçons", atrasa fiind de subiect.
Filmul este istoria unui om care primeste vizita propriului cancer. Scriitor parasit de inspiratie, sotie si copil, s-a retras intr-o casa la tara unde isi tine de urat zilnic cu cateva sticle de vin alb si avand ca singura companie pe devotata sa guvernanta, atinsa si ea de un cancer, tot alegoric. Asa aflam ca exista cancere pentru patroni si cancere pentru angajati( de parca nu stiam!)

Dialogurile dintre Dujardin si Dupontel sunt delicioase insa subiectul ramane delicat, exploziv, chiar daca se incearca redarea imaginii unu cancer convivial, care iti vine in vizita ca un vechi prieten care are de gand sa se aseze la tine pana la sfarsitul zilelor.

Se iese de la film, in orice caz, cu un sentiment interesant: deruta, apasare si melancolie in acelasi timp, un umor amar care doare...

Sfarsit de vacanta...

De cateva zile ma incearca o nostalgie ciudata, senzatie cunoscuta de pe vremea cand copil fiind, se sfarseau vacantele.

Desi am revenit de cateva zile, cu un "bagaj" de vreo 1700 foto, nu am gasit ragazul necesar sa aleg cateva si sa le public.

Mi-a placut la Rochelle, nu din prima clipa, caci obisnuita cu arhitectura nordica, un pic mai colorata, albul cladirilor mi-a dat pentru inceput imaginea unui oras dupa ce a traversat o epidemie de ciuma. Stiu, e ciudat, dar daca asta a fost senzatia trezita, ce sa fac?! Mai ales ca am locuit in orasul vechi, aproape de piata.

Apoi am descoperit insulele, Ile d'Aix, Ile d'Oléron et Ile de Ré si m-am indragostit subit. Ba chiar mi-am adaugat un nou obiectiv de bifat pe lista, sa imi iau o casa pe Ile d'Aix ;;;)))

Cutreierand insulele mai la pas, mai pe bicicleta, am gasit locuri de plaja extraordinare, dupa ce fusesem putin deceptionata de la Plage des Minimes.

Treptat, am inceput sa indragesc si la Rochelle, cu agitatia sa nocturna din jurul portului, cu turnurile sale si falezele numai bune de batut la pas pana la ore tarzii din noapte.

Ajunsa inapoi pe meleaguri nordice si regasind clima minunata si ploile zilnice, toate amintirile despre vacanta plina de soare si despre ocean, si-au dublat subit potentialul.

Cum e deja tarziu, ma grabesc sa plec sa dorm, tinand cont de de maine/azi reiau "travaliul".

Mai ramane gandul la saptamana din septembrie pe care o s-o petrec la Bucuresti; dar asta va fi o alta vacanta...

Caut loc de rugaciune...

Tonus de zilele mari, ca doar maine plec in vacanta, cateva raze de soare la orizont, zi scurta, ca deh, sunt fonctionar... Si ma gandesc sa imi incarc si eu bateriile de spiritualitate inainte de a pleca la drum si ma decid sa merg la biserica.

Ca de obicei, aleg Sacré Coeur, locul meu preferat, poate pt ca seamana cu Sacré Coeur din Paris si imi trezeste oaresce amintiri, poate pt ca imi ofera o anumita liniste, nu stiu de ce.
Intru ca omul si ma gandesc sa ma asez intr-un colt sa imi spun rugaciunea; de cum intru, zaresc o persoana care fuma, mai spre centru. Mi s-a parut dubios si am ezitat sa inaintez, asa ca m-am oprit sfioasa pe un loc mai de la intrare. Dupa cateva minute, cum eram eu cufundata in meditatia mea "transcedentala" aud niste scaune trantite si dubiosul alergand spre mine si scotand niste sunete de filme horror. Am inghetat, simteam rece pe sira spinarii dar in acelasi timp un glas imi soptea: "Fugi!" Si am fugit! Nu stiu cum am ajuns in strada, nu stiu cat mi-a trebuit sa imi revin dar stiu ca e cea mai neplacuta experienta pe care am trait-o de cand sunt aici.
Si ca sa actionez si eu in conses cu constiinta civica frantuzeasca, ajunsa acasa pun mana pe telefon si sun la biserica, la mai marii care o conduc, sa semnalez incidentul. Raspunsul: "Bah oui, bah oui, on a déjà eu des incidents comme ça".
Quoi dire d'autre? Sa fiti voi fericiti cu biserica voastra, ca nu mai mai vedeti pe acolo!

PS: E stabilit, maine( mai sigur azi, ca e trecut de miezul noptii), plec in vacanta. Destinatia: La Rochelle!!!

renverser le sens

Quand le silence est d'or parce qu'il est partagé, quand les paroles deviennent émotions, dans un imaginaire commun...

Bons baisers...d'Ostende

...d'Ostende, nu de Bruges. La Bruges am ajuns prin mai si mi-a placut mult. De data asta aveam nevoie de mare si de soare. Si am ajuns la Ostende.

Mi-a placut si nu prea, cam mult beton( am citit ca in asta sta farmecul si specificul statiunii); constructiile ajung pana aproape de plaja; iar apa de mare un pic prea rece pentru gustul meu.

Nu m-am putut opri sa nu ma gandesc la "marea noastra", ce nisip minunat avem si ce apa calda si albastra si curata( am putea avea). Asta e, fiecare cu potentialul sau, exploatat sau mai putin exploatat!

Orasul e cochet, mi-a placut gara iar punctul forte e tramvaiul care traverseaza toata coasta, de la frontiera franceza pana la cea cu Olanda.