Just a perfect day

Unii zic ca ar fi sa se trezeasca, sa zambeasca, sa se intoarca pe partea cealalta si sa adorama la loc.

Decizii, decizii

Nu stiu altii cum sunt, insa eu cand am fost pusa in situatia de a lua decizii marete, definitive, nu am putut nicodata sa transez clar lucrurile si sa nu ma mai uit inapoi, chiar si sub amenintarea de a ma transforma in stana de piatra.

Si slava cerului, am avut si eu cateva decizii de luat, unele chiar cu implicatii de schimbare de destin!

O sa admir mereu pe cei care pot sa inchida o pagina asa cum inchid o usa, printr-o simpla tregere a clantei, fara nicio strangere de inima si fara nicio intrebare interioara de genul "cum ar fi fost daca ar fi fost"...

Eu a trebuit tot timpul sa ma perpelesc, sa ma gandesc la sentimentele ranite ale unuia si ale altuia, la inpactul ( inainte de "b" si "p" se scrie "m" nu "n" asa cum se aude in rostirea neingrijita) si implicatiile asupra vietii celorlalti, la modificarile de comportament si tristetile pe care le-as putea genera in sufletele celor afectati de deciziile mele.

Bineinteles ca nu am omis nici capitolul cu pacatele, cu Raiul si cu Iadul, cu repozitionarea mea pe balanta cereasca.

Insa de fiecare data la ce am uitat sa ma gandesc a fost la mine, la sufletul meu si la implicatiile asupra mea si numai a mea.

Dar "che cazzo", nu e timpul pierdut, poate o sa incep chiar de azi! Timpul e inainte!

Intrebari

Azi in drum spre Paris, intr-un TGV care avea ca destinatie Atlanticul, m-am intrebat cum ar fi sa refuz sa cobor si sa imi continui drumul spre "marea cea mare si amara". Doar m-am intrebat, odata poate voi afla si raspunsul... ;)

Sa salvam cat mai avem ce!

Astfel sunt eu...

Strigăt să fiu, iar strigătul meu să te lovească

precum valul ţărmul,

precum lumina pleoapa,

... să te răsucească spre mine

cum răsuceşte marea cochiliile,

să te spele de gânduri negre

cum spală marea puntea corabiei în furtună,

să te aducă spre mine

cum aduce dansul sclipind al vâslelor

barca întunecată în pântecul ud al cheiului.

Astfel sunt eu....mă auzi?

Emotii...de reclama

m

O tempora, o mores!

"Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri brăcuite aşezat şi el, un brac,
Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari,
Colbul ridicat din carte-ţi l-o sufla din ochelari
Şi te-o strânge-n două şiruri, aşezându-te la coadă,
În vro notă prizărită sub o pagină neroadă."

M-am chinuit zilele trecute sa imi amintesc versurile acestea pe care in clasa a VII-a le-am folosit ca prefata pentru un arbore genealogic al familiei. Lucrare laborioasa pentru varsta aceea si serios documentata. Si care acum zace prin vreun colt de biblioteca, prafuita si care nu mai prezinta interes decat pentru amintirile mele. Amintiri care in timp s-au estompat incet incetisor incat nu imi mai puteam aminti nici versurile reper ale lui Eminescu. Ce face timpul din oameni!