Nu stiu altii cum sunt, insa eu cand am fost pusa in situatia de a lua decizii marete, definitive, nu am putut nicodata sa transez clar lucrurile si sa nu ma mai uit inapoi, chiar si sub amenintarea de a ma transforma in stana de piatra.
Si slava cerului, am avut si eu cateva decizii de luat, unele chiar cu implicatii de schimbare de destin!
O sa admir mereu pe cei care pot sa inchida o pagina asa cum inchid o usa, printr-o simpla tregere a clantei, fara nicio strangere de inima si fara nicio intrebare interioara de genul "cum ar fi fost daca ar fi fost"...
Eu a trebuit tot timpul sa ma perpelesc, sa ma gandesc la sentimentele ranite ale unuia si ale altuia, la inpactul ( inainte de "b" si "p" se scrie "m" nu "n" asa cum se aude in rostirea neingrijita) si implicatiile asupra vietii celorlalti, la modificarile de comportament si tristetile pe care le-as putea genera in sufletele celor afectati de deciziile mele.
Bineinteles ca nu am omis nici capitolul cu pacatele, cu Raiul si cu Iadul, cu repozitionarea mea pe balanta cereasca.
Insa de fiecare data la ce am uitat sa ma gandesc a fost la mine, la sufletul meu si la implicatiile asupra mea si numai a mea.
Dar "che cazzo", nu e timpul pierdut, poate o sa incep chiar de azi! Timpul e inainte!
Sa nu-i admiri pe cei care închid pagina asa cum închid o usa. Trecutul face parte din noi, trebuie sa ni-l asumam...
RépondreSupprimerE drept, dar ce facem cu greutatea aceea care ramane si ne urmareste o data cu trecutul?! poids lourd...
RépondreSupprimer