Au trecut ani buni de cand in seri lungi de vara, intr-un teatru asa zis de "vara", dintr-un oras de pe malul Dunarii, urmaream cu sufletul la gura filme care ne animau imaginatia, gen Combustie spontana sau altele cu Arnold, Van Damme si mai stiu eu cine. Nu tu 3D, nu tu Digital, doar o proiectie "amarata" dar care ni se parea cea mai frumoasa din lume.Si se mai intampla ca in timpul proiectiei sa se rupa banda sau sa mai cada curentul si atunci toata sala se intoarcea si striga in gura mare: "nea Mitica, filmu!" si filmul revenea ca prin farmec ca doar unul era nea Mitica!
Nu acelasi lucru s-a intmplat azi, in era digitala, intr-un mall de seama, "nu-i spui numele", cand in plina vizionare de "Twilight"( ce cautam eu la Twilight asta e o alta poveste) a disparut ba subtitrarea, ba imaginea complet, pentru cateva miute bune, fara sa avem la cine striga, ca nea Mitca nu era.
Apropo, ce-o mai face nea Mitica?!...
Mi-ai amintit vremuri (în mod sigur) si mai vechi. In satul bunicilor venea caravana si statea câteva zile. caminul cultural prindea viata: se vindeau sprituri, bere, seminte...
RépondreSupprimerParca toate cele intamplate par mai frumoase din amintiri; trecerea timpului le acorda un farmec aparte, potentat de faptul ca nu ne vom mai intalni nicodata cu acele clipe...
RépondreSupprimer