Nici ai mei!

Am citit azi pe un blog drag un post cu "Bunicii mei n-au voie sa moara" si mi-a fost asa pe suflet pentru ca tot we asta si de cateva luni incoace, de cand bunica( "mama") mea este la pat, nu ma gandesc decat la asta, ca nu trebuie, nu are voie sa moara...

Nu stiu cand a trecut timpul, cand s-au dus anii astia toti in fuga si mi-e asa de greu sa o vad tintuita de pat, ea care a fost toata viata plina de energie...

Imi amintesc ca eram de-o schioapa si daca faceam vreo boacana, "mama" se supara iar eu ma ascundeam dupa usa si plangeam, iar cand ma intreba ce am spuneam mereu "plang pentru cand o sa mori tu!".

Bazaconii de copil, insa timpul asta parca s-a scurs tot si a adus asa de aproape momentul asta "plang pentru cand o sa mori tu".

Si totul e atat de pustiu de cand ea nu mai e in miscare... si curtea si satul si parca si lumea intreaga...

Unde te duci "mama" mea?!