samedi 19 octobre 2013

Hai la Focul lui Sumedru!

Inainte de sosirea iernii, de Sfantul Dumitru, locuitorii din zona Bran, fac "Focul lui Sumedru", sarbatoare la care participa copiii satului, dar si adultii. Copiii, imbracati in portul popular specific locului, fac un foc mare si joaca dansuri sacre in jurul lui. Cei mai curajosi isi iau avant si sar prin foc sau peste focul lui Sumedru, ocrotitorul recoltelor si oierilor.
Focul se face pe dealuri, in general in partea cea mai inalta a zonei si poate fi vazut de la mari distante, oferind un spectacol unic. Localnicii indeamna pe toata lumea, prin strigaturi, "Hai la Focul lui Sumedru!". Focul are aici rol purificator si regenerator.
Cine sare peste foc va fi sanatos si se va casatori in acel an. Daca este belsug de gutui si nuci, iarna va fi grea. Pe 26 ocotmbrie, daca e luna noua, va fi iarna scurta si usoara.
Daca e inorat, vant sau ploua, vor fi zapezi mari, ger si iarna lunga. Pentru a afla cum va fi vremea, ciobanii pun dulama intre oi. Daca se culca pe ea o oaie neagra, iarna va fi usoara.
Se termina semanatul usturoiului, se tund coamele cailor, ca sa aiba par frumos. Pe 27 octombrie, de Cuviosul Dimitrie cel Nou, din Basarabi, se tine Poitra lui Sumedru, cand se desfac stanile.
Sfantul Dumitru, celebrat in data de 26 octombrie, este o divinitate pastorala, protector al pastorilor. Este vorba de ``focul viu`` al ciobanilor romani, care purifica indeosebi pastorii si turmele.
Tradiatia este specifica zonei Muscelului si Branului, unica in tara. Dupa ce focul este aprins, intr-o explozie de bucurie, copiii striga : Hai la focul lui Sumedru, ca a prins Dumitru iedu !
Femeile impart covrigi, nuci, mere si bautura. La plecare, participantii iau carbuni aprinsi cu care fertilizeaza gradinile si livezile.
 

jeudi 17 octobre 2013

Prima data

Pe Ioana de Hillerin am cunoscut-o prima data in 2002. La propriu...  Ea era intr-un turneu de teatru in orasul studentiei mele. Eu, proaspat intoarsa de la o bursa din Franta, in compania unei povesti de dragoste de atunci (drum care nu a dus la nicio biserica), am mers intr-o seara sa o vad in "Visul unei nopti de vara" unde juca alaturi de Mimi Branescu si de multi altii. "Drumul fara biserica" ii cunoscuse intr-o tabara de vara la Izvorul Muresului si mi i-a prezentat si mie. Iar eu m-am lasat purtata de magia unei seri de vara, cu miros de tei si de Shakespeare.
Nu stiam cat sunt de cunoscuti la acel moment nici ea nici Mimi. Si mai ales nu banuiam cat de cunoscuti vor deveni. Recunosc ca m-am simt putin mandra cand l-am vazut pe Mimi ani mai tarziu in "Marti dupa Craciun". Sau cand am redescoperit-o pe Ioana. Pe blog si pe Facebook in prima etapa, amuzandu-ma sa citesc despre Petru. Iar in seara asta si live, in spectacolul Prima data.
Interpretare deosebita in care am regasit putin din Ioana din seara studentiei mele cu miros de Shakespeare. Dar si o Ioana matura, care a interpretat atat de bine imboldurile care salasluiesc in fiecare femeie: "Du-te-ncolo/Vino-ncoace/Lasa-ma si nu-mi da pace!"

lundi 14 octobre 2013

Turta de ursitori


"Ursitorile - credinta foarte raspandita si extrem de veche.

Ursitorile sunt trei zane-surori, capricioase: cea mare, numita Ursitoarea, "tine o furca in mana, pune firul si invarte fusul; cea mijlocie, adica Soarta, toarce firul din caierul prins in furca si-l invarteste pe fus, iar cea mica, Moartea, are foarfece cu care taie firul depanat.

Ele stabilesc soarta sau ursita copilului in saptamana in care s-a nascut, dupa unii in noptile fara sot, iar dupa altii in primele trei nopti de la nastere sau abia intr-a opta.

Se spune ca "in timpurile mai vechi, pe cand oamenii erau mai buni, mai drepti, nu asa rai, invidiosi si pacatosi ca in ziua de azi", multi le vedeau cand vin si le auzeau cum ursesc. Dar astazi nu se mai arata pentru ca dintre cei care le-au vazut si auzit, au fost care au destainuit toate secretele lor. Si apoi oamenii nici nu e bine sa-si cunoasca dinainte soarta caci:

"De-ar sti omul ce-ar pati,
De-nainte s-ar feri."

sau

"De-ar sti omul ce-ar pati,
Nici din casa n-ar iesi."

De aceea astazi, nimeni nu stie cand vin ursitorile... se pare ca pe la miezul noptii, cand toti ai casei dorm, furisandu-se incet si vorbind soptit. Astfel ca, dupa credinta din unele zone ale Tarii Romanesti, e bine, ca atunci cand se naste copilul si in perioada imediat urmatoare, sa se tina usile si ferestrele deschise si sa se cultive o atmosfera vesela, ci nu trista pentru a nu predispune suparacioasele ursitoare

Tot pe parcursul celor trei zile, se pregatesc diverse lucruri, variind de la zona la zona, spre a le fi oferite ursitoarelor pentru imbunare. Pe o masa "frumos asternuta", se pun trei talgere de grau fiert, trei pahare cu apa, simbol al vietii si trei cu untdelemn pentru prosperitate, si niste bani... sau fructe, faina, sare etc. si trei lumanari aprinse caci, se zice, ca daca nu gasesc lumina in odaia copilului, se supara si ursesc o soarta rea.

O poveste frumoasa, in care cei mai multi nu mai cred desi au reflexe formulari ca "mi s-a ursit o soarta rea", "Cartea Sortii", "s-a implinit soarta", "asa i-a fost ursita", "asa i-a fost scris", "asa mi-a fost dat" sau "asta-i soarta" !!!"

Citate din "Nasterea la romani" de S.Fl. Marian.

mercredi 9 octobre 2013

Nou membru in familie

"Bebica e o draguta. E bruneta, cu par bogat, fata alba curata, ochisori mici caprui. I-am vorbit si mi-a zambit. Iar eu am pupat nasucul ei mic. Si este o "obrajata"..." - relatarea mamei. Revin cu a mea.

lundi 30 septembre 2013

Vremurile se schimba, obiceiurile ba

Discutie intre nepotul meu de 12 ani si fratele meu, care bate in 30, in curand tatic de fata( deci in pregatiri): - Am auzit ca ai o prietena noua?! - Iham. - Am vazut pe Facebook. - ..... - Auzi mai, Alex, dar acum cum se mai zice cand vrei sa fii prieten cu o fata? - Pai cum sa se zica, "Vrei sa fii prietena mea?" - Aham, deci tot asa! Si ea ce zice? - Da. ....

jeudi 19 septembre 2013

Similitudine BERE-SOACRÂ

"La gură, fac spumă mare, Ş-amândouă sunt amare. Dacă vrei ca să petreci, Aşteaptă… până sunt reci!”

mardi 17 septembre 2013

Nunta in "ungurime"

Cum revin cu drag la Cluj de fiecare data cand pot, prilejul unei nunti nu a putut fi decat motiv de bucurie. Si ce mai nunta! In primul rand petrecerea a fost ziua ca asa se poarta in zona! Apoi am mancat ciorba si sarmale servite dupa tort! Sarmale in cosulet de paine, cum se mai serveste fasolea cu ciolan. Apoi s-a furat mireasa! Si s-a furat si mirele care s-a intors pe imnul lui CFR! Si s-au furat si pantofii miresei! Si toata seara am ascultat muzica ungureasca si am auzit indemnuri rostite de husar, un fel de staroste imbracat in costum popular. Dar nu a fost niciun impediment la integrare si la distractie. La buna revenire, poate la un botez!

lundi 16 septembre 2013

Oferta de munca

"Esti pasionata de carte?, de lectura?, ai citit mult?, ti-ar placea sa traiesti printre carti si sa aduci oamenilor bucurie prin cartile pe care le oferi spre vanzare? Vrei sa iti castigi existenta facand ceea ce te pasioneaza?, poti sa vorbesti despre o carte minute in sir fara nici un efort?, daca da si daca esti si respectuoasa, optimista, sensibila, deschisa, sincera, corecta, cu simtul umorului, comunicativa, saritoare ,daca crezi ca evolutia umana este continua, daca te preocupa aceasta evolutie si esti constienta de importanta prezentei cartilor in viata unui om, daca esti un OM, cu alte cuvinte, atunci te asteptam sa te alaturi echipei noastre! Angajam persoana iubitoare si cunoscatoare de carte pentru vanzare carti la standuri".

vendredi 24 mai 2013

Dileme

Daca unchiul meu "favorit", fratele lui taica-meu(care nu mai e si deci nu stiu cum ar fi daca ar fi) si pe langa asta cel care a mai ramas e si un diletant si un gura-casca, inseamna ca ma pot transforma si eu in asa ceva?! Doamne feri!

vendredi 3 mai 2013

Au inceput...

...framantarile. Cu toate ca am eu o vaga banuiala ca tot de la cartile Ileanei Vulpescu mi se trage!
Pai ma trezesc eu in toiul noptii, lac de sudoare si oftez de usurare cand imi dau seama ca nu a fost decat un vis?! Da ce vis!
Se facea ca primisem un telefon de la partid si ca CC-ul imi trimitea un observator la nunta...pe care eu trebuia musai sa il si cazez.. na belea! Ca nu aveam eu destule cosmaruri cu pantofi care se facea ca ma strangeau, flori nelivrate la timp si alte mizilicuri din astea!

lundi 8 avril 2013

Licenta poetica a unui IT-ist

Eu despre IT-isti stiu ca sunt oameni faini, asa cum e si prietenul meu despre care vreau sa povestesc. Nonconformist, in haine si in limbaj, cu preocupari deosebite de media, nu foarte vorbaret, ca na, el se pricepe mai bine la limbajele de programare decat la incondeiatul frazei, nu mica mi-a fost mirarea cand m-am trezit cu el spunand ca Ileana Vulpescu parca nu se exprima prea bine in scris...
Ajunsese sa puna mana pe "De-amor, de-amar, de inima albastra", pe care o adusesem altui coleg, caci eu de cand am descoperit-o pe Ileana Vulpescu, "propovaduiesc" sus si tare cartile ei, ca tare imi sunt dragi...dar despre asta cu alta ocazie.
Am dat sa ii spun prietenului IT-ist ca nu e cazul sa spuna asta, ca Ileana Vulpescu are o licenta in litere, ca a fost lexicograf, ca a contribut la redactarea Dictionarul limbii romane, el nu si nu ca sa-mi arate.
Si imi da exemplu o fraza de genul: "Cosea, tesea, facea, pe bani, carpete si alte macrameuri..."; problema ridicata de el era ca "pe bani", despartit prin virgula, nu are ce cauta dupa "facea" care in plus nici el nu poate fi verb prin el insusi ca exprima o actiune incompleta...
Mi-e drag omul asa ca am zis sa nu il trimit la plimbare din prima asa ca i-am explicat eu sensul lui "pe bani" despartit prin virgula de cele trei verbe, pentru a intari ca toata insiruirea de actiuni( "cosea", "tesea", "facea") se facea pe bani, iar facea nu e nicidecum incomplet ca vine sa il completeze "carpetele" si "macrameurile" si tot asa am continuat eu gramatical si semantic pana am vazut impotrivirea IT-istului nostru care mi-a zis sa mai intreb eu, ca nu are sens fraza aia.
Doar ca spre final s-a mai imbunat si a acceptat ca poate nu tocmai Ileana Vulpescu a gresit, ci s-o fi gresit la tipar sau la paginare.
Ce sa mai zic, i-am spus frumusel prietenului meu ca parca ii sade mai bine cand se ocupa de limbajele de programare, "pe bani" sau nu si ne-am despartit prieteni. Pana data viitoare cand cine stie la ce provocare ma va supune.

lundi 1 avril 2013

Nici ai mei!

Am citit azi pe un blog drag un post cu "Bunicii mei n-au voie sa moara" si mi-a fost asa pe suflet pentru ca tot we asta si de cateva luni incoace, de cand bunica( "mama") mea este la pat, nu ma gandesc decat la asta, ca nu trebuie, nu are voie sa moara...
Nu stiu cand a trecut timpul, cand s-au dus anii astia toti in fuga si mi-e asa de greu sa o vad tintuita de pat, ea care a fost toata viata plina de energie...
Imi amintesc ca eram de-o schioapa si daca faceam vreo boacana, "mama" se supara iar eu ma ascundeam dupa usa si plangeam, iar cand ma intreba ce am spuneam mereu "plang pentru cand o sa mori tu!".
Bazaconii de copil, insa timpul asta parca s-a scurs tot si a adus asa de aproape momentul asta "plang pentru cand o sa mori tu".
Si totul e atat de pustiu de cand ea nu mai e in miscare... si curtea si satul si parca si lumea intreaga...
Unde te duci "mama" mea?!

jeudi 7 février 2013

Pâté de Foie Gras

PATE DE FICAT

(pui, porc)

- 1kg ficat
- 1 ceapa mai mare sau 2 mici
- 3-4 oua
- 1 pachet unt sau cub rama
- mustar
- piper
- sare
Intr-o cratita care nu lipeste se pune ficatul imediat dupa ce se spala in apa rece (nu scurs) in foarte putin ulei.
Daca ficatul este de pui se pune si ceapa taiata solzisori, daca este de porc se pune taiat bucati si ceapa putin mai tarziu.
Se tine pe foc mic si se amesteca din cand in cand. Cand este ceapa patrunsa se mai adauga daca este cazul putina apa sa nu fie compozitia uscata ci sa fie ca si cum ar avea sos.
Cand fierbe se pun ouale intregi ca pentru ochiuri, pana se inaresc. Se pot fierbe separat in coaja de la inceput, dar din economie de timp ….
Se pun sarea si piperul (nu mult).
Se lasa putin sa se racoreasca.
Se amesteca la robot (sau prin masina de tocat) pana se incorporeaza untul si mustarul.
Se amesteca in castron totul bine si se gusta de sare piper mustar…. dupa gust.
Se tine la rece.





mardi 15 janvier 2013

Variante

A fost dar n-a fost sa fie;
A fost sa fie, dar n-a fost;
A fost sa fie si a fost. Si este...

vendredi 4 janvier 2013

Despre hoti cu staif

Am auzit una pe care nu pot sa nu o povestesc si virtualului. Vine o colega ieri si imi spune cu zambetul pana la urechi ca a fost pradata de hoti de Craciun( ea si familia in cauza nefiind acasa, dupa cum se banuieste). "Pai si de ce razi, zic?!" " Aaa, pai uite ca hotul a fost om educat, nu mi-a luat decat o sticla de whisky de sub brad, vreo 250 lei cati aveam cash prin casa si o preche de bocanci de munte marimea 42. Dar mi-a lasat altii in loc, marimea 44, mai uzati e drept".
Pai si sa nu fiti de acord ca Romania evolueaza?! Ca pana si hotii s-au mai cizelat?! Ca nu fura decat de ce au strict nevoie si iti mai si lasa ceva in loc, doar ti-o fi mai usoara pierderea?!
Hai noroc zic si de asa hoti sa avem cu totii parte!

mardi 1 janvier 2013

La multi ani!

Un an 2013 cu sanatate si impliniri! Cu zambete si chef de viata! Cu deschidere sufleteasca si viziuni largi! Cu toleranta! Si mai ales cu multa iubire si tihna!